Reperul
Eveniment

Școlile vor primi din nou teste COVID-19

„Școlilor le vor fi puse din nou la dispoziție teste, așa cum au avut și anul trecut. DSP-urile încă au teste în stoc și noi avem pentru a distribui DSP-urilor teste suplimentare dacă ele se epuizează”, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. .

Ministerul Sănătății a afirmat că școlile, prin intermediul autorităților locale, au dreptul să semneze contracte cu medicii de familie din regiunea respectivă în vederea efectuării de teste în unitățile de învățământ.

„În al doilea rând, școlile, prin intermediul autorităților locale, au dreptul să semneze contracte cu medicii de familie din regiunea respectivă care pot să faciliteze această activitate medicală și inclusiv activitatea de testare în școli. În al treilea rând, acolo unde niciuna dintre aceste mijloace nu poate fi implementată se pot deplasa echipe de la direcțiile de sănătate publică pentru a realiza testarea atunci când ea este necesară”, a explicat Ioana Mihăilă.

Postări asemănătoare

PACT Galați: Administrația actuală refuză supunerea la vot a unui proiect de reparație istorică, depus de mai bine de 8 luni

Reperul

Klaus Iohannis și-a prezentat programul prezidențial “Împreună pentru România normală”

Reperul

Faleza Superioară va fi închisă circulației duminică, de Bobotează

Reperul