Reperul
Eveniment

Se reiau angajările la stat

Guvernul Ciucă a adoptat joi, în prima sa ședință de la învestire, o Ordonanță de Urgență care permite reluarea angajărilor la stat.

Reamintim că legea nr. 55/2020 a stopat angajările de noi bugetari pe durata stării de alertă, cu excepția celor din sistemul sanitar. Noua Ordonanță de Urgentă, însă, instituie o derogare, permițând organizarea de concursuri la stat pentru posturile vacante.

„Se instituie o derogare de la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru posturile şi funcţiile vacante şi temporar vacante, altele decât cele prevăzute la art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pot fi organizate şi desfăşurate concursuri în condiţiile legii, până la data de 1 iunie 2022, cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate în bugetul pentru anul 2022”, a transmis Guvernul.

Postări asemănătoare

Se redeschid restaurantele! Galațiul și alte patru localități se află în scenariul galben

Maria Vlad Romaniţă

Șase intervenții ale echipajelor ISU-SMURD în doar câteva ore

Maria Vlad Romaniţă

Mamele refugiate din Ucraina vor primi trusoul pentru nou-născuți în valoare de 2.000 lei

Reperul