Reperul
Social

Secția mobilă ATI COVID nu este încă funcțională

Acum aproximativ o săptămănă, când la nivelul județului Galați erau ocupate toate cele șapte paturi din secția ATI COVID a Spitalului de Urgență, la cererea managerilor Spitalului Județean și ai Direcției de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății a trimis o unitate mobilă ATI pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, aflați în stare gravă. Secția care are 12 paturi nu este încă funcțională pentru că nu există suficient personal medical. 

”La această unitate mobilă a trebuit să facem racorduri de oxigen, la apă, la canalizare, să mai aducem cel puțin două containere, pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții optime. Spitalul Județean este pe ultimii 100 metri cu închiderea procedurii de achiziție pentru ventilatoare mecanice portabile, pentru Secția de Terapie Intensivă. Este vorba de încă nouă ventilatoare. Noi am alocat bani de la C.J. să se achiziționeze 15 ventilatoare mecanice fixe și 9 mobile, pentru terapie intensivă. Astfel că în Secția de Terapie Intensivă, la ora actuală sunt 45 de paturi, dintre care 7 sunt pentru persoane infectate cu SARS-CoV-2.  De aceea, împreună cu conducerea și cu șefa ATI și cu cei responsabili pe partea medicală, am decis dublarea capacității ATI COVID de la 7, la 12 – 13 paturi, astfel încât personalul medical să nu trebuiască să iasă din secția ATI și să ajungă în  unitatea mobilă, afară. Eu am încredere și cred că domnul ministru (Nelu Tătaru – Ministrul Sănătății n.r.) și DSP ne vor susține cu personal medical pentru unitatea mobilă ATI. Din punct de vedere al utilităților noi ne-am îngrijit să avem absolut tot ce trebuie. I-am rugat pe cei de la ISU să monteze aceste corturi până vin acele containere. Ceea ce a trebuit să facă spitalul și C.J-ul ne-am îngrijit și s-a întâmplat, mai departe, în situația în care va crește numărul de cazuri, atunci va fi nevoie de suplimentare cu personal medical. Gândiți-vă că sunt 16.000 de persoane care se internează lunar în Spitalul Județean, nu sunt doar cei care sunt cu COVID în terapie intensivă, ci sunt și cei care beneficiază de operații, cei care au avut accidente. Din ceea ce ne-au spus specialiștii din ATI ar fi nevoie de cel puțin 15 asistente și 15 infirmiere”, a explicat Costel Fotea, președintele C.J. Galați.

Chiar dacă acum în ATI  COVID sunt doar două cazuri, oricând situația poate escalada, așa că problema trebuie urgent rezolvată. ”Avem nevoie de acea unitate mobilă de ATI, dar cu sprijin și am cerut sprijin și de la DSP și de la Minister.  Ne trebuiesc cadre medicale pentru ca unitatea să funcționeze. Am  trimis zece adrese la DSP si la Minister. Până la urmă ni s-a spus că Spitalul de Copii ne va ajuta cu trei asistente ATI, dar nu este suficient, avem nevoie de circa 30 de persoane“, a explicat Alina Dobre, managerul Spitalului de Urgență Galați.

Postări asemănătoare

150 de preşcolari din Galaţi au făcut un flashmob pentru Teo, un băieţel grav bolnav

Maria Vlad Romaniţă

“Zilele Dunării” – programul manifestărilor

Reperul

Amenzi de peste 30.000 de lei date pentru nerespectarea regulilor de prevenire a SARS- CoV-2, în ultimele 24 de ore

Maria Vlad Romaniţă