Reperul
Alegeri Eveniment Politic

Șeful ISJ Brăila, Viorel Botea este candidatul PMP Brăila la fotoliul de primar

Acesta și-a anunțat candidatura astăzi, cu ocazia evenimentului de lansare a candidaților PMP Brăila la alegerile locale.

PMP Brăila și-a anunțat astăzi candidații la alegerile locale, în cadrul unui eveniment la care au participat, de la nivelul conducerii centrale a partidului: Eugen Tomac – președintele PMP și Ioana Constantin – secretar general adjunct al partidului și, totodată, șeful de campanie pentru alegerile locale. Liderul PMP Brăila, Viorel Botea, și-a anunțat candidatura la primăria municipiului, înainte de evenimentul de lansare al candidaților, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a mai adăugat că, în ceea ce privește candidații la primăriile din județ, dar și cei de la consilii locale și CJ, listele vor fi făcute publice după data de 1 Martie. „Avem candidați eligibili atât la Consiliul Local, cât și la Consiliul Județean, candidați cu o calitate morală, profesională și personală deosebită. Aceste lucruri le vom da publicității puțin mai târziu. În momentul de față, din cele 44 de organizații, avem 33 de organizații în care avem candidați la primărie și 36 organizații unde putem spune în acest moment că avem liste de consilieri locali pentru alegerile locale. Sperăm ca în următoarea perioadă, în județul Brăila să acoperim cel puțin 80% din organizațiile pe care le avem. Target-ul pe care ni-l dorim noi este de cel puțin 10% și toate cele 44 de organizații să fie acoperite complet. Cred că nu este un target exagerat”, a precizat Viorel Botea. Legat de proiectele sale pentru municipiu, Botea a menționat transport în comun gratuit pentru brăileni, școli la standarde europene si un sistem sanitar conform cerințelor Uniunii Europene.

Postări asemănătoare

Dănăilă (PNL Brăila), despre lipsa proiectelor comune Galați – Brăila: “Cred că problema e la PSD Brăila”

Reperul

Nicuşor Ciumacenco, acuzat de plagiat!

Reperul

Parteneriatul Klaus Iohannis – PNL va duce la construirea ”României normale”

Reperul