Serviciul 112 se va transforma o dată cu aprobarea de către Parlament a unei propuneri legislative. Cei care apelează 112 vor putea fi localizați prin satelit.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 48/2023 a fost aprobată de Parlament și merge spre aprobare. Aceasta modifică Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.
Mai exact, legea nou adoptată va reglementa implementarea soluțiilor tehnice moderne. Deputații au convenit să recurgă la tehnologiile VoIP/IP. Acesta vor asigura furnizarea către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă a unor informaţii suplimentare, de natură să îmbunătăţească procesul de localizare a apelantului.
Problemele de localizare cu care se confruntă adesea operatorii 112 , pentru că atunci când vine vorba de urgențe semnalate cu ajutorul telefonului mobil, „în peste o treime din cazuri nu sunt furnizate informaţii care să permită indicarea unor arii restrânse de localizare”, sunt cele care au determinat aprobarea proiectului legeslitaiv.
Noua lege permite identificarea „datelor care indică aria geografică probabilă în care se află echipamentul terminal al unui utilizator de telefonie mobilă şi care sunt transmise către SNUAU în format geodezic şi ca figură geometrică, rezultate prin aplicarea metodelor standardizate de localizare la nivel de reţea de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile”.
Adică, SNUAU folosește informațiile de localizare și alți parametrii tehnici, în funcție de caz, pentru a găsi locul din care a fost efectuat apelul către numărul unic de urgență. Practic, persoanele care au nevoie de ajutor vor fi găsite mai ușor.
Datele de localizare vor fi actualizate și retransmise în timpul interogării manuale efectuate de aplicațiile SNUAU. Această funcționalitate este facilitată de furnizorii de servicii de telefonie mobilă.
Senatul a fost primul for sesizat, proiectul a fost adoptat în luna iunie 2023, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional. Legea va merge acum la promulgare.