Un bărbat din localitatea gălățeană Cărăpcești și-a incendiat partenera de viața, o femeie de 53 de ani. După o ceartă cumplită, bărbatul a stropit-o pe femeie cu benzină, apoi i-a dat foc. Din fericire, aceasta a reușit să stingă flacăra și a strigat după ajutor. Femeia a fost internată la Spitalul din Tecuci apoi a fost transferată la Spitalul de Urgență Galați. A suferit arsuri de gradele 1 și 2 pe 7 % din suprafața corpului. În acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați cercetează speța sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
postarea anterioară