Verificarea igienei mâinilor este facilitată astăzi prin tehnologie la Spitalul de Boli Infecțioase. Astfel, la unitatea medicală a fost instalat un sistem inteligent de monitorizare a igienei mâinilor. Medicii, asistentele, infirmierele și îngrijitoarele spitalului poartă fiecare un ecuson cu senzori care înregistrează cine, unde și de câte ori și-a igienizat mâinile în timpul turei de lucru.
„Prima secție în care a fost instalat acest sistem, în cabinetele medicale și pe holul principal, este cea de dermatologie. Odată implementat complet, sistemul va permite epidemiologilor spitalului să verifice, pe categorii de personal, dacă au fost respectate regulile de igienă, ce cantități de substanțe au fost utilizate și în care spații ale spitalului este necesară suplimentarea dispozitivelor de igienizare. Investiția are ca scop prevenirea infecțiilor nosocomiale și este realizată de Consiliul Județean cu ajutorul fondurilor europene atrase”, precizează Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.