Un echipaj de Poliție din cadrul Biroului Ordine Publică au observat în trafic, luni, în jurul orei 12.00, pe Șoseaua Baldovinești, un autoturism, care, la vederea echipajului de poliție și-a mărit viteza de deplasare. Oamenii legii i-au făcut semn șoferului să oprească, însă acesta a călcat și mai tare pedala accelerației.
„A fost oprit pe strada Titu Maiorescu, iar la volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din Brăila. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat că acesta are dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată. Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică”, informează IPJ Brăila.