Reperul
Eveniment Galati

Spargere la un bancomat din Tulucești

Un bancomat  din comuna Tulucești a fost aruncat în aer, iar hoții au reușit sa  fure cutia cu bani. ”La data de 15.09.2020, în jurul orei 04.00 I.P.J. Galați a fost sesizat prin SNUAU 112, despre faptul că, în comuna Tulucești, județul Galați, bancomatul, aparținând unei unități bancare, din incinta unei societăți comerciale, prezintă urme de distrugere. Polițiștii ajunși la scurt timp la fața locului au constatat faptul că persoane necunoscute, ar fi forțat mecanic fanta de eliberare a bancnotelor de la acest bancomat.
În urma deflagrației, partea din spate a bancomatul a fost distrusă, iar din interior a fost sustrasă o sumă de bani. În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art.229 Cod Penal, de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Galați, care au preluat cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați”, informează I.P.J. Galați.

Postări asemănătoare

Percheziții în Galați și Spania. Trafic de minori și proxenetism ,,în familie”

Maria Vlad Romaniţă

O femeie de 62 de ani, a cincea victimă a gripei în județul Galați

Maria Vlad Romaniţă

(VIDEO) Incendiu provocat de un scurtcircuit

Maria Vlad Romaniţă