Reperul
Administratie Galati

Spitalul CFR Galați va fi preluat de Primărie

Toate spitalele din țară aflate acum în subordinea Ministerului Transporturilor vor fi preluate de primării, universități, consilii județene. La Galați, Spitalul CFR va fi preluat de municipalitate. Deja, reprezentanții Primăriei Galați au făcut o radiografie a unității medicale și au descoperit că trebuie făcute investiții serioase atât în ceea ce privește infrastructura clădirii, dar mai ales în aparatură medicală. Prezent în cadrul emisiunii ”Interviurile Reperul TV”, Sorin Enache, viceprimarul municipiului Galați a precizat că după ce se va face preluarea spitalului de la Ministerului Transporturilor se vor accesa fonduri europene pentru reabilitarea și dotarea unității medicale.

”Spitalul CFR are o imagine bună în rândul locuitorilor. E mai micuț, dar ar prinde foarte bine să devină un spital municipal, să-l dotăm cu ceea ce trebuie, pentru că «șchioapătă» în ceea ce privește dotările. E mai greu acum să-ți faci niște analize și investigații, au aparate învechite, iar în ceea ce privește întreținerea clădirii nu s-a mai făcut de câțiva ani buni. Au nevoie (n.r. medicii și personalul medical din cadrul Spitalului CFR Galați) de ajutorul nostru pentru că noi avem Compartimentul de Proiecte Europene, avem oameni pregătiți și putem accesa aceste sume disponibile prin POR, PNRR, atât pentru eficientizare energetică și reabilitatea clădirii, dar, în special, pentru dotările de care au nevoie. Sunt proiecte pentru modernizarea rețelei de fluide medicale. Am înțeles de la dumnealor că au depus proiecte în parteneriat cu Ministerul Transporturilor, dar suferă pe parte de imagistică, investigații medicale. Cazurile mai dificile ajung tot la Spitalul Județean”, a declarat la Reperul TV Sorin Enache, viceprimarul municipiului Galați. 

Postări asemănătoare

Adio tramvaie noi!

Maria Vlad Romaniţă

S-a montat ultimul segment al Podului peste Dunăre

Maria Vlad Romaniţă

Prof. univ. Ștefan Baltă: ”Cel care administrează cu adevărat trebuie să aducă bani, viziune, încredere și speranță”

Reperul