Reperul
Eveniment Galati

VIDEO Spitalul de Copii din Galați a fost dotat cu echipament medical pentru depistarea SARS COV 2

Investiția a fost făcută de municipalitatea gălățeană. ,,Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Galați a fost dotat cu un aparat de analiză a anticorpilor pe baza căruia se poate detecta infecția cu coronavirus. Aparatul este deja funcțional, a fost achiziționat cu fonduri de la bugetul local, acesta costând 150.000de lei. Tot la acest spital sperăm să jungă până la sfârșitul lunii aprilie, sperăm noi, și aparatul Real Time PCR pentru testarea antigen COVID 19”, a precizat Petrica Pațilea, purtător de cuvânt la Primăria Galați. Noul aparat deja instalat este unul rapid si automat. ,, Este un analizor automat de imunologie care poate să efectueze peste 110 tipuri de teste diferite, inclusiv teste serologice pentru virusul SARS COV 2 și anume imunoglobuline de tipul imunoglobulinelor G si M. Are o viteză mare de lucru, până la 180 de teste pe oră primele rezultate se obțin în aproximativ 30 de minute “, a preciza dr. Gabriela Lupu, din cadrul Spitalului de Copii Galați. Se va folosi acest aparat pentru trierea pacientilor cu simptomatologie respiratorie si pentru testarea personalului. ,,Cu acest aparat putem determina nivelul de anticorpi asta însemnând și prezența de infectie cu Coronavirus , este un test rapid mai bun decât cel care se face pe plăcuțele simple, cele pe care le-am avut până acum. Are o eficiență a rezultatului de până la 95%. Acest aparat ne permite să facem investigații copiilor care se prezintă la noi la Serviciul de Urgențe cu simptomatologie respiratorie, în acest fel putem din start elimina prezența unei astfel de infecții pentru a putea să triem copii de la internare. De asemenea, putem cu acest apaat să facem periodic și testarea personalului “, a precizar dr. Victorița Ștefănescu, manager Spitalul de Copii Galati. Acest aparat va putea fi folosit și pentru identificarea altor agenți patogeni, nu doar pentru SARS COV 2.

Postări asemănătoare

Puși sa măture, după ce au fost surprinși spărgând semințe și aruncând cojile pe jos

Reperul

Prefectul de Galați fuge de declarații!

Reperul

Comuna Scânteiești intră în scenariul roșu

Maria Vlad Romaniţă