Reperul
Administratie Galati

Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci, în administrarea Consiliului Județean Galați

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean, a fost adoptat proiectul de hotărâre care prevede acceptarea transferului Spitalului Municipal „Anton Cincu” Tecuci, de la Consiliul Local al municipiului Tecuci la Consiliul Județean Galați.

“Ne dorim să preluăm spitalul din Tecuci pentru a îmbunătăți serviciile medicale din centrul și nord-vestul județului, pentru aproape 100.000 de oameni. Este un spital vechi, cu peste 100 de ani de funcționare și care are mare nevoie de investiții, atât în infrastructura medicală, cât și în dotarea cu echipamente medicale moderne.

Vrem să salvăm acest spital, astfel că, pe lângă fondurile pe care ne pregătim să le alocăm din bugetul propriu, lucrăm deja și la mai multe investiții mari cu fonduri europene. Unul dintre proiecte, care vizează dotarea de urgență cu zeci de aparate medicale, cu mii de echipamente de protecție și substanțe medicale, precum și cu mobilier medical, totul în valoare de peste 12 milioane de lei, este deja depus spre finanțare la Ministerului Fondurilor Europene.

De asemenea, planificăm deja realizarea unui proiect cu fonduri europene, în valoare de peste 30 de milioane de euro, pentru consolidarea, reabilitarea, eficientizarea energetică și dotarea acestui spital. În acest sens, am avut deja discuții cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est, astfel încât să obținem finanțare prin Programul Operațional Regional 2021-2027.

Fiind una dintre cele mai importante unități medicale ale județului, Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci mai are nevoie de o hotărăre de Guvern pentru a trece în mod oficial în proprietatea Consiliului Județean”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Predarea activelor financiar-contabile și a statelor de funcții, precum și predarea-preluarea imobilelor în proprietate și în administrare, se vor efectua în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului.

Postări asemănătoare

DJ 242 Foltești – Tg. Bujor – Vârlezi va fi reabilitat cu peste 68 de milioane de lei

Reperul

Vasile Varga, deputat PNL: ”Începe acordarea despăgubirilor pentru exproprierile necesare construcției Podului peste Dunăre”

Reperul

Între putere și opoziție

Reperul