Reperul
Eveniment

Start înscrieri în Programul Casa Verde Fotovoltaice

Persoanele fizice interesate să obțină finanțări pentru instalarea de panouri fotovoltaice se pot înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice, începând de astăzi, 22 decembrie 2021, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Potrivit comunicatului de presă înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii care au încheiat un contract de participare în program cu Administrația Fondului pentru Mediu. Lista instalatorilor validați în cadrul programului poate fi consultată pe site-ul instituției.

Totodată, beneficiarii vor primi o finanțare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei, iar diferența cheltuielilor va fi suportată de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Cheltuielile eligibile în cadrul programului și pe care beneficiarii le pot face doar după ce contractul de finanțare nerambursabilă a fost semnat sunt:
-cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susținere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ;
-cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice;
-TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Reaminim că suma totală alocată Programului Casa Verde Fotovoltaice se ridică la aproximativ 260 milioane de lei, iar încheierea programului se va face după solicitarea a 150% din bugetul alocat fiecărei regiuni.

Conform informărilor, implementarea proiectului se realizează în termen de 12 luni de la data semnării contractului de finanțare, termen în care trebuie realizată instalația și încheiate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice și obținerea certificatului de racordare.

Postări asemănătoare

Bărbat decedat într-un incendiu la Smârdan

Maria Vlad Romaniţă

Zeci de solarii distruse de furtună

Maria Vlad Romaniţă

Scandal între adolescenți aplanat de jandarmi

Maria Vlad Romaniţă