Reperul
Alegeri Politic

ȘTEFAN BALTĂ, UN “LIBERAL ECOLOGIST”, ÎN LUPTA PENTRU PRIMĂRIA GALAȚI

La începutul anului 2018, Ștefan Baltă era prezentat de șeful PNL Galați, George Stângă, ca fiind una dintre cele mai importante achiziții făcute după decizia de a “deschide” partidul către societatea civilă: “Am decis că este cazul să deschidem larg porțile partidului către toți cei care cred că pot schimba lucrurile în bine (…). Îmi doresc să aduc în PNL cât mai mulți oameni buni deoarece, acolo unde există competiție, există performanţă”, declara Stângă într-o conferință de presă. La scurt timp, Baltă era prezentat drept candidatul partidului pentru primăria Galați, fiind numit în funcția de președinte al Organizației Municipale PNL Galați.

Ascensiunea rapidă în interiorul partidului l-a speriat pe șeful liberalilor gălățeni, astfel că, în doar câteva luni, Baltă era îndepărtat din structurile de conducere, fără niciun fel de explicații.

Ieri, Ștefan Baltă și-a anunțat intenția de a candida din partea Partidului Ecologist Român, pentru funcția de primar al Municipiulu Galați: “Am ales să mă implic și să candidez din partea PER din două motive:

1. Profesia mea este cea de cadru didactic, conferențiar universitar doctor, în domeniul protecției mediului;

2. Partidul Național Liberal, filiala Galați, NU are candidat pentru funcția de primar.”

Prezent în cadrul emisiunii Reperul TV, candidatul PER Galați a declarat că este un “liberal ecologist”, considerând că între doctrinele celor două partide nu există incongruențe. “Mă consider un liberal ecologist (…). Nu am nicio problemă cu un alt candidat dar consider că nu există o alianță pe partea dreaptă la Galați. Am vorbit prea mult despre unirea dreptei. Oricum, nu eram de acord să ne unim pentru a-i pune piedică cuiva. Ar trebui să ne unim pentru proiecte, idei și soluții (…). Nu mi-am dorit să fiu «candidat-piedică» sau să susțin un «candidat-piedică» . Nu ăsta trebuie să fie scopul politicii la Galați”, a declarat Ștefan Baltă la Reperul TV.

Postări asemănătoare

SCENARIU: “PICU SĂ FACĂ FIGURAȚIE LA PRO ROMÂNIA, SĂ NU-L ÎNCURCE PE PUCHEANU”

Sorin Rugină

TNL îi cere Guvernului Dăncilă să nu majoreze salariul minim la 1 noiembrie

Reperul

Parteneriatul Klaus Iohannis – PNL va duce la construirea ”României normale”

Reperul