* Vor fi închise traficului segmentele Traian-Grădina Veche și Domnească-Mihai Bravu *
Atenție, șoferi! O arteră importantă din Galați, Basarabiei, va fi închisă, de joi, timp de trei luni, pe două segmente: între străzile Traian și Grădina Veche și între Domnească și Mihai Bravu.
„Începând de joi 7 iunie, ora 7:00 se închide circulația pe str. Basarabiei pe două tronsoane. Primul tronson de drum care va fi închis este cuprins între str. Traian și strada Grădina Veche, iar cel de-al doilea este cuprins între str. Domnească și str. Mihai Bravu (intersecțiile vor rămâne libere). Durata estimată pentru desfășurarea acestor lucrări care fac parte din prima etapă a proiectului: 7.06.2018 – 7.09.2018”, a anunțat Primăria Galați.
Potrivit aceleiași surse, valoarea totală a acestor lucrări este de 11.855.036 de lei, fără TVA.
Trasee deviate
Municipalitatea anunţă unele măsuri care vor fi luate pe durata restricţiilor. „Pe str. Mihai Bravu, de la Grădina Publică până pe str. Basarabiei, pe partea stângă a carosabilului va fi interzisă oprirea autovehiculelor. În sensul acesta se vor monta semne de circulație rutieră care vor avertiza conducătorii auto, iar echipajele Poliției Locale vor supraveghea respectarea indicatoarelor. Pe str. Melchisedec Ștefănescu (str. Vultur) pe tronsonul cuprins între str. Traian și str. Mihai Bravu, pe partea stângă de asemenea vor fi montate indicatoare rutiere cu simbolul ”Oprirea interzisă”. Solicităm riveranilor de pe străzile adiacente str. Basarabiei să își parcheze pe cât posibil autoturismele în curțile proprii pentru a evita blocajele în trafic sau eventuale evenimente nedorite. În acest sens echipajele Poliției Locale vor informa riveranii afișând înștiințări inclusiv pe parbrizul autoturismelor parcate în zonă”, a precizat Primăria.
Totodată, autobuzele care circulă pe traseele 13 şi 36 vor fi deviate, după cum urmează:
Traseul 13
- Tur: Piața Centrală – str. Traian – str. Rizer – str. D. Bolintineanu – str. Domnească – str. Gării – str. Mihai Bravu – Calea Prutului – Bazinul Nou/Agrogal;
- Retur: Bazinul Nou/Agrogal – Calea Prutului – str. Mihai Bravu – str. Gării – str. Traian – Piața Centrală.
Traseul 36
- Tur: Comat – str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – bld. Milcov – str. 1 Decembrie 1918 – Piața Energiei – str. Basarabiei – str. Traian – str. Rizer – str. D. Bolintineanu – str. Domnească – str. Gării – str. Dogăriei – str. Alexandru Moruzzi – str. Ana Ipătescu – str. Gării – Gara CFR;
- Retur: Gara CFR – str. Gării – str. Ana Ipătescu – str. Alexandru Moruzzi – str. Dogăriei – str. Gării – str. Traian – str. Basarabiei – Piața Energiei – str. 1 Decembrie 1918 – bld. Milcov – str. Traian Vuia – str. Henri Coandă – Comat.
Toată axa est-vest va fi modernizată
Potrivit Primăriei, modernizarea celor două segmente din strada Basarabiei face parte dintr-o investiţie de amploare, respectiv „Reabilitarea infrastructurii transport inclusiv viaducte axa Est –Vest, intrări în Galaţi”.
„Aici se vor executa următoarele lucrări: refacerea sistemului rutier pe partea carosabilă pe toată lăţimea străzii, refacerea trotuarelor, amenajarea intersecţiilor, asigurarea scurgerii apelor prin guri de scurgere racordate la reţeaua de canalizare, reabilitarea reţelelor de apă şi de canalizare, refacerea branşamentelor şi a subtraversărilor, desfiinţarea liniilor de tramvai şi realizarea instalaţiilor electrice pentru extindere rețelei de troleibuze”, a precizat municipalitatea.