Reperul
Social

Studenții vor avea acum o reducere de 90% pentru călătoria cu trenul

Reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%, iar vârsta până la care acestea se acordă a fost majorată la 30 de ani, conform unei postări pe pagina de Facebook a Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF).

„În Monitorul Oficial al României nr. 614, din data de 05.07.2023, a fost publicată Legea învăţământului superior nr. 199, care asigură cadrul legal de exercitare a acestui serviciu public şi reglementează structura, organizarea şi funcţionarea învăţământului superior din România, statutul personalului din învăţământul superior, precum şi cadrul legal de asigurare a calităţii. Prin adoptarea acestei legi sunt confirmate beneficiile acordate studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate, pentru transportul feroviar, prin legislaţia anterioară, dar apar şi o serie de noi drepturi”, transmite ARF.

Conform autorităţii, înainte de adoptarea Legii nr. 199/2023, când studenţii beneficiau de 50% reducere, ARF a plătit către operatorii de transport feroviar de călători 74,5 milioane lei pentru 3,6 milioane călătorii efectuate în 2021, 56 milioane lei, pentru 3 milioane de călătorii efectuate în 2022 şi 31,5 milioane lei, pentru 1,5 milioane de călătorii efectuate în prima jumătate a anului 2023.

De asemenea, noile drepturi acordate prin Legea 199/2023 sunt: creşterea nivelului tarifului redus de la 50% la 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum şi pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic; mărirea vârstei studenţilor beneficiari de tarif redus cu 90%, de la 26 de ani la 30 de ani.

“Finanţarea cheltuielilor pentru transportul cu metroul şi feroviar, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, se asigură din bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, iar normele metodologice privind transportul cu metroul şi trenul vor fi adoptate prin hotărâre a Guvernului”, spune Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), într-o postare pe Facebook.

Postări asemănătoare

Lansare de proiect „SUS – SOCIAL START UP”

Reperul

48 de bătrâni decedați în cămine din cauza COVID 19

Maria Vlad Romaniţă

Lege promulgată. TVA scade de la 19% la 5% pentru pompele de căldură, panourile fotovoltaice și solare

Reperul