Reperul
Politic

”Susţine construcţia Spitalului Regional Brăila-Galaţi!”, tema de campanie a PNL pentru regiune

* Proiectul a fost prezentat recent la Brăila de eurodeputatul PNL Cristian Buşoi, candidat pe locul 9 al listei liberalilor la alegerile europarlamentare * Președintele organizației municipale a PNL Brăila, Adrian Tabarac, candidat pe locul 40 al PNL la europarlamentare, a anunțat că va demara o campanie de strangere de semnături pentru sprijinirea, la nivel central, a acestui proiect *

Liberalii au dat startul campaniei “Susţine construcţia Spitalului Regional Brăila-Galaţi!”, proiect lansat la Brăila de eurodeputatul Cristian Buşoi, cel care ocupă locul 9 pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare. Acesta a declarat că, personal, va depune toate eforturile ca acest proiect să fie promovat la Bruxelles, cu ajutorul viitorilor eurodeputați PNL, astfel încât să fie realizat din fonduri europene.

Bușoi, de pofesie medic, a subliniat importanța relizării unor spitale regionale, așa cum și guvernul își anunța intenția cu ceva timp în urmă, însă a punctat faptul că este evident că ele nu pot fi realizate decât prin fonduri europene.

“Alături de colegii mei vom derula o campanie de informare, vom discuta acest subiect. Mă voi preocupa ca Spitalul Regional pentru această regiune, la graniţa dintre Brăila şi Galaţi, dar pe teritoriul Brăilei, să fie unul dintre proiectele finanţate cu bani europeni. E un lucru foarte concret la care ne angajăm, pentru care vom lupta, pe care vom demonstra că îl vom monitoriza şi că îl vom duce la bun sfârşit. Asta prin munca pe care o să o facem la Bruxelles, prin munca pe care PNL şi fiecare dintre noi – europarlamentari, deputaţi în Parlamentul României, iar atunci când vom ajunge la guvernare prin miniştri, secretari de stat – o vom derula pentru ca acest lucru să se întâmple”, a punctat liberalul.

Eurodeputatul a primit asigurări din partea președintelui organizației municipale a PNL Brăila, Adrian Tabarac, că liberalii brăileni vor demara o campanie de strangere de semnături pe această temă, ulterior listele urmând a fi trimise de către parlamentarii liberali atât la Bruxelles cât la nivel central, pentru urgentarea demersurilor privind construcția spitalului.

Postări asemănătoare

Bacalbașa, despre degetul mijlociu arătat de Iordache în Parlament: În loc să ne intereseze actul de trădare națională făcut de Iohannis și de unii europarlamentari, ne interesează astfel de căcaturi

Sorin Rugină

Dănuț Lungu, PNL Brăila: Orgoliile au făcut ca asocierea Galați-Brăila să nu se realizeze

Sorin Rugină

Antoneta Ioniță, deputat PNL: ”PSD se opune modernizării României”

Reperul