Reperul
Economic Eveniment

Târgul de Transfer Tehnologic a ajuns la a doua ediție

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a organizat a doua ediție a Târgului de Transfer Tehnologic. Evenimentul care a avut loc astăzi, 15 noiembrie 2023, în holul Universității, a adunat 35 de Unități de cercetare și Centrul de Transfer Tehnologic – CTT UGAL din cadrul Universității ce au prezentat oferta de servicii și de brevete în domeniul cercetării aplicative și al transferului de tehnologie.

Evenimentul și-a propus și anul acesta crearea unui cadru interactiv menit să ofere companiilor din mediul privat oportunități variate de informare, în vederea dezvoltării de parteneriate în domeniul cercetării – inovării și identificarea modalităților de cooperare pentru accesarea fondurilor europene.

Târgul de Transfer Tehnologic – TTT UDJG este un bun prilej de realizare a schimbului de idei, specialiști și bune practici între mediul privat și cel universitar astfel încât interacțiunea directă să genereze noi colaborări și să ofere soluții și beneficii pentru ambele părți.

La întâlnire au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, ai autorităților locale și regionale, instituții publice și unități de cercetare din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Postări asemănătoare

„EXCEL – Măsuri active pentru ocuparea tinerilor NEETs” POCU/908/1/3/150814

Reperul

Propunere: alocaţia pentru copii să fie diferenţiată în funcţie de veniturile familiilor

Reperul

Creșterea cu circa 4% a salariilor profesorilor, aprobată de Guvern

Reperul