După data de 1 iulie, facturile la electricitate se vor majora substanțial, după expirarea prelungirii perioadei de plafonare stabilită recent de guvern.
Ofertele concurențiale ale principalilor furnizori de electricitate sunt cuprinse între 1,45 și 1,6 lei/KWh, conform unei analizei profit.ro. Publicația susține că singura excepție este Hidroelectrica, care în pofida majorării cu 60% a energiei active va avea un preț final de 1-1,1 lei/KWh.
Astfel, o gospodărie care consumă sub 100 de KWh pe lună va achita o factură de 2,3 ori mai ridicată decât în prezent, la preț plafonat de 0.68 lei/KWh, iar una cu un consum cuprins între 100 și 255 lei/KWh o factură aproape dublă.
Hidroelectrica, furnizorul cu cel mai redus preț al energiei electrice pentru consumatorii casnici, a anunțat că va majora prețul energiei active cu 60%, începând cu 1 aprilie, ceea ce va conduce la un preț final, cu tot cu taxe, de peste un leu/KWh.
Chiar dacă guvernul a prelungit schema de plafonare/compensare cu 3 luni, așa cum s-a anunțat, noile prețuri se vor aplica și în perioada 1 aprilie – 1 iulie în cazul consumatorilor casnici cu un consum mai mare de 255 KWh/lună, în facturile cărora plafonul de 0,68, respectiv 0,8 lei/KWh sau vechiul preț, după caz, va fi înlocuit cu noul preț.