Reperul
Social

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” crește la 50% capacitatea de ocupare a sălii de spectacole

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați crește la 50% capacitatea de ocupare a Sălii de Spectacole în baza Hotărârii nr. 105 din 21 februarie 2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, adoptată ca urmare a scăderii ratei de infectare cu noul coronavirus sub pragul de 1,5 la mia de locuitori în municipiul Galați.

”Începând cu data de 22.02.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Galați, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 / 1.000 de locuitori, se vor aplica măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată la Articolul 1 al Hotărârii.

”De la redeschiderea sălii de spectacole, pe 30 ianuarie 2021, și până la adoptarea acestei Hotărâri, Dramaticul a oferit reprezentații respectând limita de ocupare de 30% din capacitatea totală.

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” oferă reprezentații în condiții de siguranță sanitară, în conformitate cu reglementările în vigoare:

  • Sala de spectacole este dezinfectată cu dispozitive certificate DEKRA.
  • Gradul maxim de ocupare a sălii este de 50% din capacitatea totală, începând cu data de 22 februarie 2021.
  • Locurile din sală sunt distanțate.
  • La intrare este efectuat triajul spectatorilor prin termoscanare.
  • Publicul este obligat să poarte mască de protecție, să-și dezinfecteze tălpile pantofilor și mâinile, să păstreze distanța fizică față de ceilalți în toate spațiile comune și să respecte culoarele de acces și de evacuare, precum și așezarea în sală.

Programul de reprezentații al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” poate fi consultat oricând pe fanitardini.ro/program, iar biletele la spectacole pot fi cumpărate de pe bilete.fanitardini.ro”, informează reprezentanții Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”.

Postări asemănătoare

Un fost șef de serviciu de la Finanțe a fost trimis în judecată

Maria Vlad Romaniţă

(VIDEO) DESPRE ADMITEREA UGAL, ÎN PERIOADA PANDEMIEI

Sorin Rugină

Un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități neuromotorii se deschide în decembrie la Galați

Reperul