* Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor *
Tinerii filmaţi chinuind trei cai la marginea comunei Smârdan au fost identificaţi de poliţişti şi sunt cercetaţi penal pentru maltratarea animalelor. „La data de 15 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Rurală s-au autosesizat şi au demarat efectuarea de verificări, în urma vizionării unor imagini în care se observă cum mai multe persoane necunoscute au legat între ele două ateleje hipo, forţând caii să tragă în direcţii opuse. Au fost identificate persoanele care au avut un comportament brutal față de cabaline, fiind vorba de trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 37 ani, din comuna Smârdan. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor”, a comunicat IPJ Galaţi.
Amintim că tinerii au fost filmaţi în timpul unui concurs ilegal de cai desfăşurat la marginea comunei Smârdan. Imaginile au fost postate pe un site de socializare și au stârnit revolta internauţilor.
Citeşte şi:
Anchetă a Poliţiei după ce un clip cu un concurs ilegal de cai a devenit viral pe internet