Reperul
Eveniment Social

Toți porcii din Vameș au fost omorâți, deși în localitate nu a fost confirmat niciun focar de pestă

* Acolo există deocamdată doar o suspiciune de pestă porcină africană, subliniază DSV *

Toți porcii din satul Vameș din comuna gălățeană Piscu au fost eutanasiați, luni, fie că aveau sau nu semne de pestă porcină. Asta chiar dacă până marți seară Direcția Sanitară-Veterinară Galați a insistat că în Vameș există doar o suspiciune de pestă porcină africană pentru care nu s-a primit confirmarea de la Laboratorul Național de Referință, singurul care poate infirma sau confirma acest diagnostic.

Oamenilor și primarului li s-a spus însă altceva. ,,Am primit înștiințare ieri, luni, la orele 15:00, s-a deplasat la orele 17:00 o echipă de la DSV, în frunte cu doamna directoare, plus Prefectură, Jandarmerie, Poliție și au acționat în satul Vameș. Am primit de la DSV o înștiințare precum că la Vameș sunt trei focare cu pestă porcină, confirmate de la DSV. Au fost luați porcii din gospodăriile unde s-au găsit. Opt porci în total, atât s-au găsit, patru care erau monitorizați cu pestă porcină s-au luat probe de sâmbătă și confirmarea ieri după-amiază, și restul care nu au fost luate probe“, a declarat Ștefan Vlad, primarul din Piscu.

Altor oameni li s-au tăiat porcii, chiar dacă nu aveau semne de boală. Localnicii nu sunt siguri că vor fi despăgubiți. ,,Au zis că au de la București și de la Galați ordin de luare a porcilor și de omorâre din cauza pestei. Am avut doi porci mari, crescuți natural, i-am crescut pentru mine. Porcii erau sănătosi și i-am rugat frumos să ia analize întâi, dar i-au omorât oricum”, spunea Relu Dănăilă, un localnic din Vameș.

Până în acest moment, marți seară, Direcția Sanitară-Veterinară Galați nu a confirmat încă existența unui focar de pestă porcină africană la Vameș, ci doar o suspiciune.

Postări asemănătoare

Moartea suspectă a unei copile din Ivești este anchetată de polițiști

Maria Vlad Romaniţă

Scandal în carantină

Maria Vlad Romaniţă

Ziua Marinei sărbătorită la Brăila fără fast și cu mască

Reperul