Reperul
Eveniment Galati

Trafic de influență pentru un post la un birou notarial

Un   procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați a finalizat cercetările într-un dosar penal și a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, fără calitate specială, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În fapt, inculpatul, în cursul lunii iunie 2018, a primit pentru sine, în mod direct, suma de 4.000 de lei de la un martor denunțător, după ce l-a lăsat să creadă, în mod nereal, că are influență asupra unui notar public din municipiul Galați, promițându-i acestuia că îl va determina pe respectivul funcționar public să îl angajeze în cadrul Biroulului Notarial. În cauză, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați, în baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului. 

Postări asemănătoare

Criminalul de la petrecerea burlacilor a fost arestat

Maria Vlad Romaniţă

Pestă porcină africană la Bălășești

Maria Vlad Romaniţă

Miros de gaze în Mazepa! ISU și Distrigaz intervin deoarece vana unui panou de alimentare s-a fisurat

Maria Vlad Romaniţă