Un bătrân a murit după ce în camera în care se afla a izbucnit un incendiu. Un scurtcircuit produs la televizor a fost cauza nenorocirii. Deși pompierii gălățeni au intervenit imediat, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul de 81 de ani.
La Detașamentul de Pompieri Galați alarma s-a dat la ora 3.30. Cinci mașini de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD au intervenit pe strada Tecuci, acolo unde flăcări uriașe cuprinseseră locuința în care se afla bărbatul de 81 de ani.
„Incendiul se manifesta la o locuință tip vagon, unde ardea generalizat la nivelul acoperișului li în interior, fiind afectată o suprafață de aproximativ 600 mp. Forțele de intervenție au fost suplimentate cu o autospecială de stingere de la Secția de Pompieri Galați. În timpul operațiunilor de localizare a incendiului, șeful Gărzii de intervenție a găsit și extras o victimă carbonizată, respectiv un bărbat 81 ani. La ora 07.05 incendiul a fost lichidat”, informează ISU Galați.
Flăcările au afectat și locuința vecină. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric la un conductor defect sau neizolat corespunzător al televizorului.