Reperul
Eveniment

Transport gratuit cu trenul pentru elevi, din septembrie. Condiții

Elevii vor putea circula gratuit cu trenul, potrivit unui proiect pus în consultare publică de către Ministerul Educației. Călătoriile pentru care elevii nu vor trebui să plătească bilet vor fi la clasa a II-a în trenurile ce circulă în țară.

Concret, gratuitatea transportului pe calea ferată se va obține pe baza carnetului de elev. Până acum, elevii aveau reducere de 50% la biletele de tren, pe distanțe de până la 300 km.Potrivit Ministerului Educației,noile norme urmează să intre în vigoare din 3 septembrie.

Totodată, emiterea biletelor de călătorie gratuite și a abonamentelor lunare gratuite pentru elevi se efectuează astfel:

a) De la punctele de vânzare ale operatorilor de transport feroviar în baza prezentării de către elev în format fizic, în original a unuia dintre documentele școlare enumerate mai jos:cardul naţional de elev valabil;carnetul sau legitimația de elev emis/emisă de unitatea de învățământ de apartenență; carnetul/legitimația de elev conține minim următoarelele elemente: nume și prenume elev, CNP elev, nr matricol, viza pentru anul școlar în curs;adeverința emisă de unitatea de învățământ de apartenență; adeverința, din care rezultă calitatea de elev, se emite pentru anul școlar în curs, adeverință colectivă pentru elevi în cazul călătoriei grupurilor de elevi; adeverința este prevăzută cu semnătura conducătorului unității de învățământ și ștampila unității de învățământ

b) de la automatele de vânzare legitimații de călătorie, on-line sau prin canale alternative (alte tehnologii informatice dezvoltate) după ce calitatea de elev a fost confirmată.

Postări asemănătoare

Un gălățean este primul român decedat din cauza gripei în această iarnă

Maria Vlad Romaniţă

CERCETAȚI PENTRU TRAFIC ȘI DEȚINERE DE DROGURI

(VIDEO) Atac rusesc în apropiere de portul Ismail

Reperul