Reperul
Braila Eveniment

UPDATE: A fost găsit și trupul celei de-a doua fete înecate marți în Dunăre

UPDATE – Tot joi, în jurul orei 14:00, lucrătorii din cadrul Poliției Transporturi Navale Galați au găsit trupul celei de-a doua fete înecate marți în zona Plajei Lipovenești din Brăila. Aceasta avea 19 ani.

* Scafandrii Inspectoratului pentru Situații de Urgență continuă să caute trupul celeilalte fete *

Un martor a observat un trup plutind în apele Dunării, în această dimineață, în jurul orei 07:30, și a alertat autoritățile. Se pare că este vorba despre fata de 17 ani din Brăila care, în după-amiaza zilei de marți, a dispărut în apele Dunării, în zona Plajei Lipovenești. Scafandrii continuă căutările pentru cea de-a doua fată, de 19 ani.

Reamintim că marți după-amiază un apel la 112 anunța că două fete din municipiul Brăila au intrat în apă în zona Plajei Lipovenești și nu au mai ieșit. Fetele se aflau la plajă cu niște prieteni, sărbătorind o zi de naștere. Martorii au văzut cum una dintre ele se duce la fund, alte două încercând să o ajute. Un pescar aflat în zonă a reușit să salveze însă numai pe una dintre celelalte două fete.

Zona respectivă este foarte periculoasă pentru scăldat, la numai câțiva metri de mal, existând un prag care delimitează o groapă foarte adâncă, motiv pentru care acolo se formează curenți puternici. De-a lungul anilor, foarte mulți oameni și-au pierdut viața, mulți dintre ei înotători cu experiență și condiție fizică foarte bună.

Postări asemănătoare

Un medic rezident din Galaţi s-a declarat la notar donator de organe și țesuturi

Maria Vlad Romaniţă

Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL: Klaus Iohannis este garanția faptului că România poate face pasul către normalitate. A folosit fiecare pârghie constituțională ca să blocheze PSD!

Reperul

Focar de pestă porcină la Independența. Este al 15-lea din județul Galați

Maria Vlad Romaniţă