Reperul
Braila Eveniment Social

Un autobuz al societății Braicar a luat foc după încheierea cursei

* Din fericire, toți călătorii apucaseră să coboare din autobuz, așa că incendiul nu s-a soldat decât cu pagube materiale *

Un autobuz al societății de transport în comun din Brăila, Braicar, care era staționat în fața Dispeceratului din Barieră a luat foc în urmă cu câteva minute. Cei care se aflau în zonă în acel moment au sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție. Focul, care ieșea din partea din spate a autobuzului, a fost stins de către pompieri.

Din fericire, nu s-au înregistrat decât pagube materiale.

Din primele cercetări, se pare că ar fi vorba de o defecțiune la blocul motor, însă cercetările continuă. Șoferul tocmai terminase cursa, debarcase toți pasagerii la capătul liniei 2 și anunțase Dispeceratul că s-a aprins un martor în bord, așa că venise la Dispecerat pentru a vedea care este problema.

Postări asemănătoare

Recuperare și reabilitare. Persoanele cu handicap vor primi bani pentru terapie

Reperul

Modificări la formularul PLF

Reperul

Inspectoratele din țară au trimis școlilor un video cu instrucțiuni de asamblare a testelor în pungi individuale

Reperul