* Bărbatul are antecedente penale, fiind liberat recent din închisoare *
Un bărbat care a încercat să spargă un magazin din Brăila a fost identificat de polițiști după ce proprietarul magazinului a lansat un apel pe Facebook. Proprietarul magazinului a publicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin în noaptea de 3 spre 4 februarie. Pe imagini se observă cum un individ dă târcoale magazinului, apoi trage de ușă, rămânând cu mânerul în mână. Dezamăgit că nu reușește să intre în magazin, individul se face nevăzut.
După ce l-au identificat pe individul care a încercat să spargă magazinul, polițiștii au deschis pe numele său dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Bărbatul are antecedente penale, fiind liberat recent din închisoare.