Reperul
Eveniment Galati

Un instructor auto a fost trimis în judecată pentru trafic de influență

Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, instructor auto, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență  în formă continuată. În fapt, s-a reținut că inculpatul,  în calitate de instructor auto în cadrul unei școli de șoferi din municipiul Galați,  în perioada 2016 – 2017, a primit, pentru sine, în mod direct, de la cinci cursanți ai școlii, sumele de 300 de euro și 300 de lei, 400 de lire sterline, 300 de euro, 150 de euro și 1.200 de lei, după ce i-a lăsat să creadă că are influență asupra unor funcționari publici (examinatori) din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor  Galați. De asemenea, instructorul auto le-a promis propriilor cursanți că îi va determina pe examinatori să-i promoveze proba practică a examenului auto, în vederea obținerii permisului de conducere auto. În baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză.

Postări asemănătoare

Brăila a raportat primul pacient vindecat de COVID 19

Reperul

Elev de 18 ani din Galați, dispărut de pe 12 aprilie

Maria Vlad Romaniţă

Cinci mașini abandonate au fost ridicate de pe domeniul public la Brăila

Reperul