Reperul
Eveniment Galati

Un șofer băut și fără permis, care a lovit două mașini și a fugit de la locul faptei, plasat sub control judiciar

* Accidentul a avut loc pe strada Dogăriei din municipiul Galați *

Pe strada Dogăriei din municipiul Galați a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, conducătorul auto vinovat de producerea acestuia părăsind locul faptei. Astfel, acesta a condus autoturismul dinspre strada Portului și, la intersecția cu strada Alexandru Moruzzi, a lovit în spate un autoturism care staționa, după care, pierzând controlul volanului, a intrat în coliziune cu mașina care circula regulamentar din sensul opus de mers. Din incident a rezultat avarierea vehiculelor, precum și rănirea unui bărbat de 32 ani care se afla la volanul autoturismului staționat.

La câteva ore după ce conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a părăsit locul faptei, polițiștii l-au identificat, în persoana unui tânăr de 27 ani, verificările cu privire la acesta relevând faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat alcoolscopic, la momentul depistării, acesta a prezentat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului, bărbatul în cauză fiind reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Instanța a decis ca bărbatul să fie pus sub control judicar 60 de zile.

Postări asemănătoare

Controale pe Dunăre

Maria Vlad Romaniţă

Șofer de microbuz școlar prins băut în mașina în care erau elevi

Maria Vlad Romaniţă

O seară de folclor se adaugă la programul Zilelor Municipiului Galați!

Reperul