Reperul
Alegeri Politic

V.Varga:” Mi se pare absurd ca cineva să mă acuze de pesedism”

După ce deputatul PNL de Brăila, Alexandru Popa l-a acuzat pe liberalul cu state vechi, Vasile Varga, că este PSD-ist, acesta din urmă s-a apărat și a declarat că eventualele negocieri pe care le-a făcut de-a lungul vremii cu PSD a fost doar pentru a obține proiecte pentru Brăila. Declarația a fost făcută de Varga la Reperul TV, iar fostul deputat liberal a mai subliniat că tocmai cel care îl acuză acum de ”pesedism” sunt cei cărora le-a deschis ușa pentru o carieră politică.

”Sunt puțin mâhnit din cauza acestor atacuri care vin din partea unor oameni pe care i-am susținut și le-am deschis ușa în cariera politică, pe care eu mi-aș fi dorit-o constructivă, vizionară, bazată pe mai multe proiecte, nu pe bârfe mărunte care nu cadrează cu prestanța unui politician. Personal, am să dau un răspuns: puteam să conduc filiala Brăila încă de acum mulți ani. Mi s-a propus, aș fi fost ales cu siguranță, dar niciodată nu m-am cramponat de funcții. Am considerat întotdeauna că viitorul aparține tinerilor. Am avut o echipă de tineri în perioada în care președinte era un om adevărat cu prestanță și moralitate ieșite din comun. Este vorba despre domnul Cibu. Și am făcut performanță politică indiferent că a fost vorba despre secretari de stat, consilieri județeni, președinți de organizații locale sau județene. Cei tineri au avut un sprijin pentru că am considerat că experiența mea  și a altora ca mine sunt cea mai bună rețetă de succes. (…) Mi se pare absurd ca cineva să mă acuze de pesedism. Mi se pare o nedreptate pentru mine, dar și un afront adus echipei din care fac parte de 30 de ani. Eu am fost mereu membru PNL și am avut principii liberale și o meserie liberală. Am o gândire liberală. Am ajutat la construcția și dezvoltarea PNL-ului Brăila și i-aș invita pe cei care vorbesc astăzi fără să facă o analiză a numărului de primari. (…) Cu siguranță, de-al lungul timpului, PNL a negociat cu PSD și PSD cu PNL, dar și cu oricare altă formațiune politică, atunci când a fost vorba despre politică. Așa se definește ca o artă a negocierii. Nu am fost autiști atunci când a fost vorba despre proiecte majore și am încercat să găsim soluții”, a mai spus Vasile Varga.

Postări asemănătoare

Deputatul PNL Antoneta Ioniță, unul dintre cei mai activi parlamentari brăileni în 2018

Reperul

Comunele Independența, Cuza Vodă, Grivița și Jorăști, modernizate cu bani de la Guvern

Reperul

România Educată”, proiectul Președintelui Iohannis, la aniversarea a 100 de ani de învățământ universitar românesc la Cluj Napoca

Reperul