Proiectul de lege, care va modifica Legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare și care a fost adoptat de deputați, în calitate de cameră decizională, dă posibilitatea angajatorilor, începând cu 1 iulie, de a acorda salariaților tichete de masă pentru fiecare zi lucrată în valoare maximă de 30 lei pe zi. Majorarea a fost anunțată de Guvern în programul “Sprijin pentru România”.
Această va fi valoarea maximă, iar angajatorii nu vor fi obligați să o acorde, putând acorda tichete și de valori mai mici de 30 lei.
În prezent, valoarea maximă a tichetului de masă este de 20,17 lei/zi, stabilită prin ordinul comun al Ministerului Finanțelor și cel a Muncii și Solidarității Sociale nr. 366/209/2022.
Modificarea nu este încă oficială, proiectul de lege trebuie să fie semnat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial pentru ca noua valoare să poată fi acordată.