Reperul
Social

Vârstnicii au fost sfătuiți de polițiștii brăileni cum să se apere de hoți

Seria demersurilor preventive din cadrul evenimentului naţional ,,Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” a continuat la Brăila cu ziua dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului. Obiectivul principal al activităților a fost conştientizarea vârstnicilor cu privire la riscul lor crescut de a deveni victimele furturilor din locuinţe, a tâlhăriilor ori a înşelăciunilor, dar mai ales măsurile pe care trebuie să le aibă în vedere pentru prevenirea acestora.

Au fost popularizate și informațiile  promovate în cadrul Campaniei județene de prevenire a înșelăciunilor prin metoda ,,accidentul”- *FII VIGILENT! NU TE LĂSA ÎNȘELAT!* , campanie demarată de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila. Polițiști din cadrul *Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, Biroului Proximitate şi jandarmi* din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale s-au întâlnit cu persoane vârstnice la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Brăila, la sediul Uniunii Județene ,,Solidaritatea” a Pensionarilor dar și în zone intens circulate din Municipiul Brăila, orașele Ianca, Făurei și Însurăței. pentru a le prezenta exemple din cazuistica înregistrată la nivelul judeţului Brăila referitoare la infracţiunile contra patrimoniului.

Postări asemănătoare

(VIDEO) Jandarmii gălățeni au marcat Ora Pământului

Maria Vlad Romaniţă

Curs de perfecționare pentru ocupația de somelier

Reperul

Revelion în stradă, la Galați

Reperul