Reperul
Eveniment Galati

Viață încheiată tragic la doar 17 ani. Un adolescent a murit după ce a căzut de pe un bloc de opt etaje

* Poliția, sesizată de mama băiatului, a demarat o anchetă și ia în calcul toate variantele *

Un adolescent în vârstă de 17 ani din Galați a decedat vineri seara, după ce ar fi căzut de pe blocul de opt etaje în care locuia. Tânărul nu a murit imediat după impactul cu solul, dar echipajele de urgență care i-au venit în ajutor nu au reușit să îl salveze. ,,Suferise extrem de multe leziuni grave, era în comă când a fost preluat de echipajul nostru. A fost transportat la Spitalul de Copii, dar a intrat în stop cardiorespirator și a decedat“, a spus dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galați.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Cea care a sesizat totul polițiștilor a fost chiar mama tânărului. ,,Polițiștii Secției 1 Poliție au deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele în care a căzut adolescentul. În acest moment sunt luate în calcul toate variantele”, a declarat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Se așteaptă și rezultatele necropsiei și ale anchetei pentru a se stabili circumstanțele în urma cărora a decedat adolescentul.

Postări asemănătoare

Au început înscrierile la concursul național de Titularizare 2022

Reperul

Peste 300 de forțe de ordine prezente la Zilele Galațiului

Maria Vlad Romaniţă

Hoț de telefoane prins în flagrant

Maria Vlad Romaniţă