Evaluarea Spitalului Județean Galați de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (A.N.M.C.S.) l-a înfuriat la maximum pe Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, în subordinea căruia se află cea mai mare instituție medicală din județ. Prezent în cadrul emisiunii Interviurile Reperul TV, Fotea a declarat că a fost vorba despre subiectivism în acordarea gradului 4 și a contestat raportul A.N.M.C.S. Președintele Consiliului Județean Galați a mai adăugat că evaluatorii nu au ținut cont nici de investiții, nici de actul medical și s-au „împiedicat” de mici probleme în blocul alimentar.
„Sunt niște medici, sau niște economiști, niște juriști de pe la Suceava, Botoșani, Tulcea care au făcut niște cursuri pe la București pe care au dat 1000 sau 2000 de euro și după aceea se duc să acrediteze spitale, dar ei nu au fost în viața lor într-un spital… Spun doar atât – că au fost foarte subiectivi. Nu spun că Spitalul Județean este super wow, sau că îndeplinește toate condițiile, dar pot să vă spun că Spitalul Județean, comparativ cu multe spitale din România, este mult mai ridicat atât din punct de vedere al dotărilor, infrastructurii, al medicilor specializați (…) Vii și declasezi un spital, efectiv te joci (n.r. evaluatorii ANMSC), pentru că te simți în momentul ăla un fel de rege. (…)
Am făcut contestație în ceea ce privește procesul de evaluare. (…) Spitalul Județean este printre singurele din țară care are două acceleratoare de particule, facem montare de stenturi cu angiograf, avem computer tomograf de 128 de sliceuri, ceea ce găsești doar în laboratoarele de cercetare și declasezi Spitalul Județean pentru trei linguri și patru castroane? (…) Din punct de vedere medical nu este perfect, dar la ora actuală sunt lucruri care se întâmplă la cardiologie, oncologie, neurologie, neurochirurgie, urologie, chirurgie, diabetologie. Sunt investiții care se fac de câțiva ani și se fac proceduri care nu se făceau până acum 2, 3, 4 ani. Sunt lucruri care se întâmplă și acum constat că din cauza a trei castroane și doi roboți de bucătărie îți dă (n.r. declasificare) că e nesigur”, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Din păcate, nici la Spital din Tg. Bujor evaluatorii nu ținut cont de investiții, iar unitatea medicală a primit gradul 6, ceea ce înseamnă că nu este acreditată conform normelor A.N.M.C.S.
„Spitalele din Deltă, care nu au nici medic, cum le clasifică? Sunt spitale la ora actuală în zone de munte, în Deltă unde nu sunt nici medici. Dacă cineva își permite să se joace cu sentimentele și cu încrederea oamenilor doar pentru că nu-i convine cuiva Galațiul, nu prea mă interesează lucrul ăsta. La Tg. Bujor nici nu a dat clasificare. Marți mă duc să tai panglică pentru clădire nouă de pediatrie. Până în luna decembrie se termină ambulatoriul de specialitate, tot până în luna decembrie se termină secția de chirurgie, obstetrică-ginecologie. Unui spital nou îi dai 6? (n.r. gradul de clasificare) S-a făcut contestație și este în curs de reevaluare”, a mai adăugat Costel Fotea la Reperul TV.