Reperul
Economic Eveniment

(VIDEO) G. Scarlat (senator PNL), despre protestul transportatorilor și fermierilor: „Ar trebui să spunem STOP la tot ce înseamnă Ucraina”

Accizele și taxele prea mari au dus mii de transportatori și fermieri în pragul falimentului. Situația grea în care se află i-au făcut pe mulți să iasă în stradă, iar de aproape o săptămână revendicările nu sunt acceptate de factorii decidenți. Deși miniștrii Finanțelor și Transporturilor spun că sunt bani pentru a scoate firmele din dificultate, agricultorii și fermierii nu vor să renunțe la proteste. Prezent în cadrul emisiunii „Interviurile Reperul TV”, senatorul George Scarlat, președintele Comisiei de Agricultură din Senatul României, a subliniat că soluția pentru protejarea fermierilor români ar fi introducerea unor taxe de import pentru cerealele din Ucraina. Pe de altă parte, Scarlat a mai adăugat că și fermierii români ar trebui să se constituie în societăți asociative și să fie mai puține persoane fizice în domeniul agricol.

„Fermierii au dreptate din toate punctele de vedere, dar trebuie să ne înțelegem: ca să strângi bani, să vii să ajuți, ar trebui să învățăm să mai și plătim câte un leu. Eu nu vorbesc de cei mulți, mici și mijlocii. Vorbesc de cei care lucrează câte 1500 de hectare pe persoană fizică, 2000 de hectare. Eu îi cunosc personal, vin dintre ei. Atunci, când ai ani grei și te plângi că nu poți, pune toate hectarele pe societate comercială, plătește toate taxele și toate input-urile și plătește impozitele. Când iei subvenția toată și o pui pe persoană fizică, normal că nu poți să reziști. Parte din acei bani care se impozitează ajung în bugetul de stat, mulți dintre ei se pierd în sănătate și alte domenii, dar parte dintre ei se întorc și se bugetează Ministerul Agriculturii și se vine cu scheme de sprijin. Nu poți să ceri cât nu ai dat, dar, har Domnului, fermierii de trei ani au plătit. Nu mai au oxigen, nu mai au cu ce să-și plătească activitatea. Din nefericire, asta este o realitate și ar trebui să spunem STOP cum, parțial, au făcut-o și alte state, la tot ce înseamnă Ucraina pentru că astăzi o principală problemă este că prețul la cereale este foarte mic și producția a fost foarte proastă. Nu ține de război, ține de noi. Din păcate, piața a fost perturbată de acest comerț de produse care nu respectă regulamentele europene și directivele Comisiei Europene. (…) Îmi doresc ca acest protest să se finalizeze cât mai repede. Din păcate, atât timp cât nu vor exista soluții clare, concrete la solicitările fermierilor, nu văd de ce s-ar închide acest protest, dar cred că soluția ar fi la masă, în dialog constructiv cu toți factorii decidenți, astfel încât să se miște lucrurile. Există posibilitatea la Guvern să se poată lua decizia de pe o zi pe alta, deci nu trebuie să mai aștepte. Nu stă nimeni în Ministerul Finanțelor, sau în cel al Agriculturii. Premierul cheamă la masă toți miniștrii de resort și cu lista revendicărilor în față zice: asta o putem face, că nu ține de PNRR, asta nu o putem face. Hai, să vedem ce poate fi făcut și nu costă bani, că nu toate revendicările făcute de fermieri au impact bugetar”, a subliniat la Reperul TV George Scarlat, senator PNL Galați, președintele Comisiei de Agricultură din Senatul României.

Postări asemănătoare

ArcelorMittal primește undă verde de la Comisia Europeană să cumpere Ilva din Italia și să vândă combinatul de la Galați

Reperul

A început a doua campanie de măsurare a adâncimii brațelor și canalelor Dunării

Maria Vlad Romaniţă

Guvernul vrea să plafoneze adaosurile la produsele de bază și după 31 ianuarie

Reperul