Peste 350 de tone de fier, aproape 300 de metri cubi de beton, 1600 de elemente metalice – acestea sunt materialele de construcții folosite pentru supraînălțarea parcării de la Spitalul de Urgență din Galați. Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, a declarat la Reperul TV că din același proiect face parte și heliportul care va deservi elicopterul SMURD.
„Este un proiect tare drag mie din două motive: că vom rezolva problema mașinilor din curtea Spitalului Județean pentru că este sufocată acum și pentru că va fi un heliport deasupra parcării, astfel încât pacienții care vor fi aduși cu elicopterul vor trece printr-un tunel cu o pasarelă suspendată până deasupra Unității de Primiri Urgențe (U.P.U) și, de acolo, cu un lift coboară în interiorul U.P.U. Parcarea va avea trei nivele, 450 de locuri. Va fi o parcare foarte modernă și în același ton de arhitectură peisageră cu Spitalul Județean”, a declarat la Reperul TV Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.