A fost panică într-un bloc din Galați, de pe strada Traian Vuia, unde un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul doi. 15 persoane s-au autoevacuat.
„S-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, autospeciala de salvare la înălțime de la Detașamentul de Pompieri Galați și un echipaj SMURD. Pompierii au evacuat persoanele rămase la etajele superioare. Au ars bunuri dintr-un apartament. Cauza probabilă a incendiului a fost o priză defectă”, informează I.S.U. Galați.