ISU Galați a intervenit sâmbătă, 11 ianuarie, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și șase pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Ivești pentru stingerea unui incendiu în localitatea Lungoci.
„Întrucât exista posibilitatea de propagare, dispozitivul a fost suplimentat cu alte două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Tecuci și o autospecială de capacitate mărită din cadrul gărzii de intervenție Pechea”, au precizat reprezentanții ISU Galați.
La fața locului s-a deplasat și comandantul Detașamentului de Pompieri Tecuci pentru buna gestionare a intervenției, în condițiile în care se anunța una de amploare.
Incendiul arde generalizat la un acoperiș. Nu s-au înregistrat victime.
Până în prezent au ars aproximativ 150 de metri pătrați, iar incendiul a pornit de la un coș de fum necurățat.