Reperul
Alegeri Politic

(VIDEO) IONUȚ PUCHEANU: „NU E MORAL CE FACE DOMNU’ PICU”

Oamenii politici devin din ce în ce mai inventivi atunci când aleg modalitățile pentru a se promova în fața electoratului. Un astfel de exemplu este dat de Picu Apostol Roman, fost viceprimar al Galațiului. Acesta își folosește poziția de director al Cantinei de Ajutor Social Galați atât pentru a se promova ca membru al Partidului Umanist, cât și pentru a da sfaturi celor care-l urmăresc pe rețelele de socializare.

Într-o postare video, Picu Roman apare la Cantina Socială îndemnând gălățenii să consume mai multă mazăre și … să aibă grijă cu cine vor vota. “Am crescut cu mazăre, cu fasole, cu varză, așa cum am putut și noi (…). Dar, nu despre asta vorbim. Aveți grijă la mincinoșii ăștia care ies la alegeri acum. Aveți grijă la necunoscuți. Votați numai oameni pe care-i cunoașteți, pe care-i știți (…). Cum vă iau votul, cum pleacă la București și nu-i mai interesează de dumneavoastră”, a declarat Picu Roman.

Prezent la Reperul TV, Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, a urmărit, vizibil amuzat, filmarea postată de Picu Roman, nearătându-se deranjat de acțiunea fostului viceprimar. „M-ar fi deranjat și aș fi luat atitudine dacă genul acesta de ieșiri i-ar fi făcut bine. Eu nu cred că-i fac bine și n-am de ce să-l deranjez pe domnul Picu (…). Nu e moral ceea ce face domnu’ Picu, folosindu-se de niște bunuri – inclusiv mazărea pe care a prezentat-o, cel mai probabil, nu-i luată din banii dumnealui. Mă gândesc mai în glumă, mai în serios, că poate se pregătește să-și deschidă un blog culinar”, a declarat Pucheanu.

Picu Apostol Roman va candida pentru Primăria Municipiului Galați din partea PUSL.

Postări asemănătoare

Dan Nica: Guvernul trebuie să acționeze urgent pentru ca România să beneficieze de subvențiile din Planul European de Redresare

Reperul

Cetățenii moldoveni stabiliți în Galați au votat pentru viitorul Parlament

Maria Vlad Romaniţă

PNL Brăila îi cere demisia lui Florin Cîțu

Reperul