Reperul
Social

(VIDEO) Munți de gunoaie la malul Dunării

O adevărată zonă toxică s-a format pe anumite porțiuni, pe Dunăre, la Galați. Deșeurile aduse de apele din localitățile inundate, dar și indolența oamenilor au transformat faleza Dunării în ladă de gunoi. Cei care au făcut o plimbare pe malul Dunării sau au traversat pe malul tulcean au rămas consternați de priveliște. Reprezentanții societății ”Trecere Bac” au apelat la alte firme de unde au închiriat un greifer și o basculantă pentru a curăța zona poluată. Trunchiurile mari de copaci și crengile reprezintă un pericol pentru navigație, mai ales la acostare.

”An de an, când crește apa, ne confruntăm cu această situație. Am făcut comandă la Ecosal, ei au un greifer cu un braț mai lung și încercăm să scoatem tot ce se poate scoate din apă. Din păcate, în Galați nu există în momentul de față o navă specializată la nicio instituție a statului care să poată interveni pe apă. Circulația  poate fi afectată, sunt bucăți de copaci care pot intra printre punțile bacurilor, la elice. Chiar am avut o situație”, a precizat Cosmin  Chelbașu, sef serviciu Navrom Bac Galați.

Comisarii Gărzii de Mediu s-au autosesizat.

”Ne-am autosesizat și în weekend echipa noastră de permanență a fost prezentă pe faleză, în zona bac și am constatat acumularea aceea de deșeuri care apare în fiecare an din cauza ploilor abundente. Afluenții Dunării aduc astfel de deșeuri, peturi. Am făcut o notificare către SGA Galați, având în vedere că aceste cursuri de apă sunt în exploatarea ABA Prut”, a precizat Sorin Dănăilă, comisarul șef al Gărzii de Mediu Galați.

Postări asemănătoare

Primii donatori de plasmă din Galați pentru bolnavii infectați cu noul coronavirus

Maria Vlad Romaniţă

Bustul lui Eminescu, creat din zăpadă și gheață într-un cartier din Galați

Maria Vlad Romaniţă

Toate şcolile din judeţul Brăila vor fi închise marţi şi miercuri

Reperul