Trei bărbați din Brăila au fost depistați, într-o mașină, de un echipaj de jandarmi, având asupra lor o farfurie cu un praf alb și un briceag.
„În momentul în care autospeciala a trecut pe lângă mașina în care se aflau bărbații, unul dintre ei a coborât ținând în mână o farfurie acoperită cu staniol și comportându-se ciudat. Jandarmii i-au legitimat pe cei trei brăileni cu vârste cuprise între 32 de ani și 42 de ani. Întrebați dacă au asupra lor obiecte interzise la deținere, cel cu farfuria în mână a prezentat membrilor echipajului și un cuțit tip briceag.
În urma controlului corporal preventiv, nu au fost identificate alte obiecte interzise prin lege. În farfuria acoperită cu staniol, jandarmii au găsit o substanță de culoare albă sub formă de praf susceptibilă a avea efecte psihoactive, un card cu urme vizibile de praf alb și un tub. Cei trei bărbați au refuzat să spună ce se află în recipientul respectiv. Jandarmii au întocmit actul de sesizare, iar verificările în acest caz sunt continuate de instituțiile abilitate”, informează jandarmii brăileni.