Angajații Casei Județene de Pensii Galați sunt nemulțumiți că nu le-a fost aprobat proiectul de lege care a fost în dezbatere la Senat și care le-ar fi adus un salariu egal cu cele din instituțiile similare centrale.
„Noi am cerut un salariu egal cu cele de la Casa Națională. Între 1000 și 3000 de lei este diferența de salariu net față de celelalte instituții deconcentrate și noi. De 7 ani la noi salariile nu s-au majorat și sunt aproape de salariul minim pe economie, dar încet-încet ne apropiem și vom avea salariul minim pe economie”, a precizat Mihaela Iacob, consilier juridic.
Proiectul ajunge în dezbatere în Camera Deputaților unde salariații speră să aibă câștig de cauză, altfel vor continua protestele.