Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Galați, la o persoană bănuită de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Au fost descoperite și ridicate aproximativ 300 de plante de cannabis și 1.830,20 de grame de cannabis, sub formă de muguri. De asemenea, în locuința percheziționată, oamenii legii au descoperit o instalație improvizată pentru culturi indoor și fertilizatori folosiți pentru întreținerea plantelor.
”În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada noiembrie 2021 – martie 2022, persoana bănuită ar fi înfiinţat și întreținut fără drept o cultură de cannabis și ar fi cules și deținut în vederea comercializării, muguri de cannabis. Ieri, 17 martie, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați au reținut pentru 24 de ore o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În cursul zilei de astăzi, 18 martie, persoana bănuită urmează să fie prezentată Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile. La activități, au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul Criminalistic. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, informează I.P.J. Galați.