Doi medici de la Spitalul de Psihiatrie din Brăila și o angajată a Casei de Pensii au fost terorizați de un bărbat de 43 de ani. Individul i-a amenințat cu moartea și a distrus ușa unui cabinet medical. Acum, bărbatul a ajuns în arest.
„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 7-9 decembrie 2024, bărbatul ar fi amenințat cu moartea doi medici ai unui spital de psihiatrie și ar fi provocat distrugeri la ușa unui cabinet medical. De asemenea, la data de 9 decembrie 2024, ar fi amenințat cu moartea un funcționar public, fapt pentru care Judecătoria Brăila a emis ordin de protecție și a dispus obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. La data de 31 decembrie 2024 și 8 ianuarie 2025, bărbatul în cauză a distrus sistemele electronice de supraveghere, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție. La data de 13 februarie a.c., instanța a dispus față de bărbat arestarea preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în C.R.A.P Brăila”, informează IPJ Brăila.