Reperul
Social

Voluntariatul, un exemplu despre cum faptele bune stau în puterea noastră

Fundația Inimă de Copil marchează Săptămâna națională a voluntariatului și îi sărbătorește pe toți cei care contribuie activ pentru a construi un viitor mai bun pentru copiii din organizație.

Voluntarii Inimă de Copil lucrează direct cu copiii, se implică în educația lor și le oferă suport la teme, citesc alături de ei, organizează diferite activități nonformale pentru a le dezvolta încrederea în sine și pentru a le crește curajul de a se exprima. La fel de implicați și dornici să ajute, tinerii voluntari se implică, alături de angajații fundației, și în zona de comunicare sau în zona adminsitrativă. Munca lor este extrem de importantă și reprezintă un câștig atât pentru copiii din fundație cât și pentru dezvoltarea și viitorul lor de adulți”, a precizat Alina Dumitriu, PR-ul Fundației ”Inimă de Copil”.

53 de liceeni arată, prin implicarea lor, că faptele bune aduc bucurie

Este incredibilă dorința tinerilor de a se implica în comunitate. La Inimă de Copil, 53 de liceeni, de la 11 licee din Galați, ne arată, zi de zi, că Binele face bine atât celui care-l primește, cât și celui care-l inițiază și-l oferă! Sunt tineri minunați care au dragoste și prețuire pentru cei mici, înțeleg importanța implicării și sunt un exemplu pentru copiii din organizație. Este o bucurie pentru noi să-i avem alături și le mulțumim pentru generozitate și pentru dorința de a construi o Românie mai blândă pentru copiii greu încercați!”, ne-a declarat Anna Cristina Burtea, Director Executiv Inimă de Copil.

În activitățile de la Fundația Inimă de Copil sunt implicați tineri din mai multe licee, iar faptul că ei studiază în 11 instituții școlare cu profil diferit reprezintă o dovadă în plus a faptului că Inimă de Copil este un adevărat antrenor de fapte bune.

(CNVA-24 de liceeni, Colegiul Național „Costache Negri” Galați – 8 liceeni, Liceul Teoretic Dunarea – 9 liceeni, Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” – 3 liceeni, Liceul Teoretic “Emil Racoviță” și Liceul Tehnologic “Paul Dimo” – câte 2 liceeni de la fiecare, iar de la  Colegiul Economic “Virgil Madgearu” Galați,  Liceul Teoretic “Sfânta Maria”, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, Seminarul Teologic Ortodox “Sf. Ap. Andrei”, Colegiul de Industrie Alimentară “Elena Doamna” –  câte 1 liceean de la fiecare instituție școlară.)

Voluntarii Inimă de Copil sunt eroii copiilor

Oamenii care ajung să intre în Lumea Inimă de Copil și care reușesc să-i cunoască pe cei mici, să le afle povestea, rămân definitiv cu ei în suflet. Este și cazul lui Rafa, unul dintre voluntarii cheie din fundație.

”Rafa a fost învățat de mic să fie respectuos, muncitor și serios în activitățile pe care le are de făcut. Disciplinat și creativ, Rafa folosește în relațiile cu cei mici din ce a învățat la cursurile de autoapărare și judo, sporturi pe care le practică de mulți ani. Iar dincolo de îndrumarea copiilor la teme, el a venit și cu inițiativa unei zile de cursuri de dans, pe care el le conduce, pentru că a fost campion național de dans sportiv iar acum e și instructor de salsa. Tânărul este empatic și reușește foarte bine să se identifice cu nevoile copiilor, iar asta face ca relația dintre ei să fie și mai puternică”, a mai spus Alina Dumitriu.

“Așa cum copiii s-au atașat de mine si eu m-am atașat de ei și am memorat zilele în care un copil ar trebui să vină la fundație. Uneori copiii nu pot veni din cauză că nu au haine curate sau uscate, iar când aceștia vin, unele haine ale copiilor au un miros de fum… Am încercat sa nu mai fiu emotiv, dar mi-au dat lacrimile, deoarece eu niciodată nu am fost nevoit să rămân acasă din cauză că nu am haine. Ceea ce mă motivează să vin cât de des este posibil, sunt bineînțeles copiii. Fiecare zi în care progresează cu citirea unui text, cu rezolvarea mai rapidă a unei împărțiri, cu scrierea mai caligrafică a unui fragment, sau chiar memorarea formulelor, teoremelor și caracteristicile speciilor literare pentru Evaluarea Națională… îmi amintesc ce ușoară era materia din gimnaziu,  dar ce emoții mari aveam și eu, și mai ales cât de repede a trecut timpul și ce mult m-am schimbat de atunci.”, a spus Rafa.

România a sărbătorit Săptămâna Națională a Voluntariatului pentru prima dată în 2002 și, pe parcursul celor 19 ediții realizate, a înregistrat peste 2.500 de parteneri locali- organizații și instituții care au desfășurat activități de voluntariat – și peste 75.000 de voluntari implicați.

Săptămâna Națională a Voluntariatului are loc pe tot globul, având o tradiție de zeci de ani (Canada – din 1943, SUA – din 1974, Marea Britanie – din 1984, etc.)

Postări asemănătoare

Spitalul TBC din Galați are de acum salină artificială

Reperul

Un nou caz de gripă la Galaţi. Numărul gălăţenilor diagnosticaţi ajunge la 19

Maria Vlad Romaniţă

Speciali pe patine

Reperul