Reperul
Eveniment Politic

VOT SCANDALOS LA SENAT: MAJORAREA SALARIILOR PENTRU PARLAMENTARI

Senatorii României au reușit să scandalizeze opinia publică după ce au votat majorarea salariilor parlamentarilor, chiar în ziua în care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale două proiecte de legi care aveau drept scop creșterea salariilor bugetarilor și a aleșilor locali. Mai exact, prin votul de azi, indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică vor crește de la 1 noiembrie 2022. În această categorie intră deputații, senatorii, președintele României, miniștrii, aleșii locali, secretarii și subsecretarii de stat etc.

Reperul.ro a întrebat câțiva dintre senatorii gălățeni care au fost argumentele ce au stat la baza deciziei din Senat. George Scarlat, senator PNL Galați, s-a arătat surprins de votul de astăzi recunoscând că a votat la indicația liderului de grup parlamentar. “Sunt surprins, recunosc! Înțeleg că sunt probleme în salarizarea anumitor sectoare din administrațiile locale, că există nemulțumiri ale unor specialiști ce lucrează acolo. Dar nu cred că era nevoie de creșterea salariilor parlamentarilor, mai ales într-o perioadă de criză. Nu e moral ca având 14.5% inflație să ne creștem noi, parlamentarii, salariile. Consider că a fost o decizie luată pe repede înainte care va fi corectată la Camera Deputaților”, a declarat senatorul PNL, George Scarlat.

Laura Georgescu, senator PSD Galați, consideră că votul de la Senat va fi corectat de camera decizională. “Camera Deputaților este camera decizională. A fost un amendament propus de UDMR, votat de PSD, PNL și UDMR. Consider că era nevoie de o actualizare a unor salarii din administrația locală, nu și pentru cele din administrația centrală (…). Sunt convinsă că amendamentele pe care le vom depune, majorări doar pentru autoritatea locală, vor corecta ceea ce s-a votat azi la Senat”, a declarat Laura Georgescu.

Senatorul Andrei Postică, USR Galați, reclamă votul de astăzi, considerând că politicienii din arcul guvernamental nu văd “drama oamenilor obișnuiți”: “USR nu poate accepta ca, sub umbrela majorării salariilor pentru angajații la stat, să beneficieze de creșteri de indemnizații și parlamentarii, aleșii locali și membrii Guvernului. Drama oamenilor obișnuiți, care se luptă în această perioadă cu inflația galopantă, cu ratele la bănci uriașe și cu facturile exorbitante nu trebuie să fie folosită de PSD, PNL și UDMR pentru a mai băga niște bani în buzunar parlamentarilor și baronilor locali”.

Conform votului din Senatul României, salariile parlamentarilor ar crește cu 2000 lei brut.

Postări asemănătoare

Picu Roman: Sunt victima unui fake news!

Sorin Rugină

N. Marin (Pro România): Pesediștii vor vota cu Mircea Diaconu

Reperul

Consilierii județeni PNL Galați nu au participat nici astăzi la ședință

Reperul