Reperul
Eveniment Galati

Jaf la Liești! Indivizi necunoscuți au incendiat un bancomat

Vineri , la ora 04:00, Sectia 3 Poliție Rurală Liești, a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un angajat de la o agenție bancară din comuna Liești, județul Galați, cu privire la faptul că a fost declanșată alarma din interiorul agenției.

”Polițiștii ajunși la scurt timp la fața locului au constatat faptul că persoane necunoscute, au încercat forțarea mecanică a fantei de eliberare a bancnotelor de la bancomatul amplasat la sediul acestei agenției bancare din comuna Liești, județul Galați iar apoi au incendiat această fantă. Nu au fost descoperite în zonă sau în apropierea bancomatului substanțe explozive sau detonante. Nu s-au sustras bani”, a precizat Ciprian Stoica purt. de cuv. Ipj Galați.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „Distrugere”, faptă prevăzută și pedepsită de art.253 alin.4 Cod Penal, de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Galați, care au preluat cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lăngă Judecătoria Liești.

Postări asemănătoare

SURSE: Mircea Toader, secretar de stat la Ministerul Transporturilor

Reperul

Accident mortal pe DE 587

Reperul

Noul mod de calcul al impozitelor pe locuințe, amânat până în 2024

Reperul