Reperul
Eveniment Galati

Câţiva gălăţeni au alergat un semimaraton până la graniţa cu Rep. Moldova, unde au încins Hora Unirii

* Este a patra ediţie a evenimentului intitulat „Hai să dăm mână cu mână!” *

În ciuda gerului puternic din această dimineaţă, câţiva gălăţeni pasionaţi de mişcare au alergat 21 de kilometri, lungimea unui semimaraton, de la ieşirea din Galaţi până în zona Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-Giurgiuleşti, unde au jucat Hora Unirii. Ei au marcat astfel Unirea Principatelor Române, înfăptuită la 24 ianuarie 1859 de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Este a patra ediţie a acţiunii intitulate „Hai să dăm mână cu mână!” şi, în acest an, în premieră, alergătorilor li s-au alăturat şi câteva persoane cu dizabilităţi care, în scaune  cu rotile, i-au însoţit pe un segment al traseului şi apoi s-au prins în horă. S-a strigat „Trăiască România!” şi s-au făcut poze de grup.

La final, alergătorii au spus că poate, vreodată, vor merge în alergare până la Chişinău, pe bază de paşaport sau carte de identitate, şi vor juca Hora Unirii, într-un an aici, în altul de cealaltă parte a Prutului, refăcând într-un fel „Podul de Flori”.

Postări asemănătoare

Șoferi amendați de polițiștii locali pentru că au parcat pe locurile speciale

Reperul

Poliţia Locală, pe urmele elevilor care nu vin la şcoală. Părinţii riscă amenzi de până la 1.000 de lei

Maria Vlad Romaniţă

O femeie care traversa strada neregulamentar a fost lovită mortal de un autobuz

Reperul