După ce pacienții de la Unitatea Medico-Socială Gănești se bucură de saloane li cabinete noi, situate într-o clădire ridicată de la temelie, acum conducerea Consiliului Județean Galați anunță că se modernizează și vechile pavilioane.
„Este vorba despre trei clădiri construite acum mai bine de 100 de ani, care vor fi refăcute total, astfel încât să ofere condiții la fel de bune ca în noua clădire pe care am inaugurat-o în 2020. În acest moment, constructorul lucrează la Pavilionul Central, care va fi consolidat și refăcut aproape de la zero. Fundația va fi consolidată, pereții vor fi cămășuiți, iar tot ce este neconform va fi înlăturat. Mai mult, se vor realiza și injectări cu soluții hidrofobe pentru combaterea infiltrațiilor și a fisurilor.
De asemenea, va fi construit și un acoperiș nou, vechiul fiind deja demolat. În plus, va fi refăcut sistemul de climatizare, vor fi montate panouri solare și un sistem de umbrire cu reglare automată, toate acestea fiind integrate într-un sistem inteligent de automatizare și management energetic”, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În noul Pavilion Central, saloanele vor avea doar două paturi, față de cele cu 4 sau 6 paturi de până acum. În cadrul acestei ample investiții, în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, vor fi refăcute și Pavilioanele I și II.